Your cart is currently empty!
Mi-am țesut studiul în mare parte pe baza unor noi reflecții și a datelor care întăresc concluzia la care ajung, și anume că politica sanitară și vaccinarea ar putea conduce la cel mai mare sacrificiu uman din Istorie. Dar înainte de a intra în miezul subiectului Covid, o introducere în mesianism, ca primă parte a acestei lucrări, este necesară pentru buna înțelegere a erei Covid. Într-adevăr, așa cum am scris câteva rânduri mai sus, una dintre tezele avansate aici se referă la dimensiunea mesianică a covidismului, acest accelerator care ne împinge în grabă către sfârșitul istoriei. Mesianismul este un subiect inepuizabil, care permite multiple căi de intrare. Am abordat mesianismele sioniste, republicane și social-marxiste în alte lucrări. Dar în prima parte a acestei lucrări ne vom întoarce în trecut până la originile antice și biblice ale mesianismului sau mai degrabă ale mesianismelor. Voi contextualiza, istoric și politic, nașterea mesianismului, îi voi expune structura și voi retrasa evoluția lui, din Antichitate până la epoca modernă, trecând prin Evul Mediu. Această primă parte de introducere în mesianism îl va înarma pe cititor cu uneltele conceptuale indispensabile pentru înțelegerea celor două părți următoare, și, cel mai important, pentru înțelegerea istoriei în curs.
– Youssef HINDI
”Semnele vremurilor” (René Guénon) pe care le descifrează Youssef Hindi sunt cu adevărat sumbre, iar umbra morții planează asupra întregii omeniri. Și întrucât nouă, oamenilor, nu ne este dat să știm dacă suntem martorii ”sfârșitului lumii” sau a ”sfârșitului acestei lumi” (ca să revenim la ciclicitatea hindusă atât de dragă aceluiași René Guénon), autorul nostru rămâne fidel adevărului și dreptății și vocației de a demasca manifestările demonice ale lumii de azi. Dacă Dumnezeu va îngădui să apucăm sfârșitul acestui ciclu istoric și chiar un nou început, acesta va fi unul care va situa la loc de cinste contribuția unor intelectuali ca autorul nostru la ieșirea din GULAG-ul liberal de azi. Însă chiar dacă ne-ar fi dat să trăim ultimele acorduri ale istoriei umane, Youssef Hindi nu-și abandonează misiunea, afirmându-și libertatea prin valorificarea darului divin de diagnosticare profundă a stării lumii de azi.
– Iurie ROȘCA
autor | Youssef Hindi |
---|
Reviews
There are no reviews yet.